luni, 15 octombrie 2012

Romantism in nuante de toamna

      Nuante de toamna asociate de cele mai multe ori cu melancolie, amintiri, dezamagiri, pesimism si alte stari si sentimente care ne intuneca sufletele si imaginatia, care ne determina sa ne oprim din visare si sa renuntam la sperante...Ce nu stim este faptul ca toamna, cu nuantele sale de rosu, portocaliu, auriu ne poate trezi cele mai placute sentimente de liniste, iubire fericire; ne poate incalzi trupurile, mintile, sufletele.
     Sentimente de toamna combinate cu o multitudine de stari...imaginatie, visare, fericire, zambete, iubire...
     Au disparut insa fluturii? Daca ne uitam pe chipurile celor din jur am putea oferi un raspuns categoric - °da°. Daca ne uitam insa prin natura, mai zarim cate unul frumos colorat. Cam asa se intampla si cu romantismul toamna, desi cercetatorii sunt foarte convinsi ca toamna este anotimpul perfect pentru a face sex. Sex? Da, sex, ca dragostea a disparut odata cu fluturii. Sau nu?! De ce oare acesti cercetatori nu pot sa ne lumineze mintile spunandu-ne ca dragostea, nu sexul, exista oricand, oriunde?!
    Dar, lasand retorica la o parte, consider ca romantismul in nuante de toamna are un farmec aparte, la fel ca romantismul in nuante de primavara, vara sau iarna. Noi suntem aceia care ii oferim cele mai placute sau cele mai triste nuante.
    Sa ne bucuram deci de fiecare dimineata de toamna, in care gandul zboara la persoanele dragi noua, sa visam cu ochii deschisi, sa zambim cat mai des, sa profitam de fiecare secunda apreciind persoanele care merita sa fie apreciate, sa transformam cu zambetele noastre tot ceea ce ne inconjoara!

marți, 15 mai 2012

Frustrare la fiecare pas


            Înclin să cred că este specific românesc să te crezi Dumnezeu pe pământ. Sună exagerat, însă la fiecare pas dau de persoane care consideră că au toate calităţile din lume şi îi discreditează pe ceilalţi. Nu înţeleg de unde atâta frustrare, atâta invidie, atâta ură. Posibil ca toate aceste sentimente negative să fie conduse de un nivel de cunoştinţe destul de scăzut, asta ca să fiu mai indirectă.
            Dacă cineva a reuşit să fie recompensat pentru talentul său, pentru anii de muncă pe care i-a petrecut chinuindu-se să exerseze, să studieze, să facă lucrurile pe care le iubesc cu adevărat, este imposibil să nu se găsească o mulţime de indivizi care să îi critice. Dar ce au construit aceşti indivizi de-a lungul anilor? Ce activităţi au avut ei atunci când ceilalţi au muncit să se poată realiza?
            Cu toţii citim presa, de cele mai multe ori on-line. Eu sunt destul de selectivă în ceea ce priveşte articolele. Până acum ceva vreme nu acordam importanţă comentariilor pe baza textelor, însă aruncând o privire asupra lor, am constatat că nu există articol fără comentarii negative, de cele mai multe ori obscene. Toţi isteţii îşi bagă obiectul muncii care pe unde pot, jignesc etc. Subiectele pe baza cărora comentează aceste genii ascunse, cu inteligenţa atârnând într-unul dintre buzunarele de la pantaloni, sunt variate şi, fie că au înţeles sau nu au înţeles esenţa articolului, ei comentează. Cum poţi să discriminezi persoane care nu ţi-au făcut nimic? Cum poţi să acuzi pe cineva dacă nu cunoşti cu adevărat subiectul dezbătut? De ce trebuie să înjuri şi să arunci cuvinte grele unor oameni care nu ţi-au făcut nimic rău, nu ţi-au respirat aerul, nu te-au împiedicat să te dezvolţi mental şi profesional ş.a.m.d.? Trăim într-o societate democrată şi putem alege ceea ce dorim să vedem, să citim...
            Cu siguranţă este vorba de frustrare. Dar oare câţi ar accepta să conştientizeze că în interiorul lor există această sămânţă care încolţeşte, creşte, dar nu se ofileşte?
            Trăim într-o lume plină de răutate, în care moralitatea a apus de foarte multă vreme şi puţini, aproape inexistenţi sunt aceia care mai ţin cont de ea. În ziua de azi, toată lumea vânează pe toată lumea. Responsabilitatea a fost şi ea uitată. Nesimţirea este însă în floare...şi înfloreşte şi se înmulţeşte... Chiar zilele trecute am constatat cât de avizi sunt unii oameni după putere, iar tupeul de care dau dovadă este nelimitat. Cum este posibil să pândeşti fiecare idee a celor din jur (probabil lipsa de activitate, cu toate că respectiva persoană ar trebui să lucreze la proiecte educaţionale, să arate că sistemul de învăţământ va fi adus pe linia de plutire, în loc să piardă vremea pe facebook)? Nu doar că respectiva persoană şi-a însuşit o idee de etică şi moralitate care nu-i aparţinea, ci a păstrat contextul, a transmis-o mai departe, ba mai mult, a mai şi promovat-o pe grupul al cărui administrator ştia că sunt. Dar, această persoană promovează moralitatea...
            Şi uite aşa alţii prosperă, în timp ce adevăratele valori nu au loc de frustrarea celor care îi înconjoară! 

marți, 22 noiembrie 2011

Curajul de a fi tu însuţi!

De multe ori ne este greu să acceptăm realitatea, să acceptăm că visele, visurile, speranţele noastre sunt spulberate treptat de timpul care trece nemilos şi de persoanele care ne înconjoară şi în care, adesea, vedem tot ce e mai bun şi mai frumos. Prin natura noastră, suntem tentaţi să iertăm, să găsim scuze celor care greşesc, să suferim atunci când am putea să spunem stop frământărilor noastre. Am putea alege calea cea mai simplă şi mai uşoară, aceea de a renunţa la lucrurile şi persoanele care ne fac să simţim durerea, tristeţea...Dar de ce nu facem asta, de ce ne complicăm existenţa când de fapt o putem simplifica? Răspunsul este simplu - pentru că noi, oamenii, trăim cu speranţa că va fi bine, că va apărea soarele şi pe strada noastră.    
      Indiferent de situaţie trebuie să ne asumăm fiecare alegere pe care o facem fiecare cuvânt pe care îl rostim. Trebuie să fim noi înşine, să avem curajul să înfruntăm fiecare gând malefic, fiecare faptă şi, ceea ce este mai important, trebuie să renunţăm la regrete. Noi şi doar noi suntem actorii propriilor vieţi, însă în primul rând, suntem autorii ei. Noi ne alegem genul filmului/ filmelor în care dorim să jucăm şi tot noi suntem aceia care alegem finalul.
     Curajul de a fi noi înşine este o calitate rar întâlnită, este un act suprem în funcţie de care ne croim propriul drum. De ce să renunţăm atunci când suntem dezamăgiţi în loc să ne continuăm propriile visuri, să ne lăsăm ghidaţi de propriile speranţe? Speranţele ne menţin sufletul curat, ne fac să ne simţim mai buni, mai încrezători în forţele proprii, ne oferă cele mai frumoase seri - serile în care adormim îmbrăţişaţi de gânduri frumoase, de persoane tandre, fie ele şi imaginare.

duminică, 4 septembrie 2011

Gabriel Garcia Marquez - Scrisoare

Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic. As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica. As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!

Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu. Doamne Dumnezeul meu daca as avea inima, as grava ura mea peste ghiata si as astepta pana soarele rasare. As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor... Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata... N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc. As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.

Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc! Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii... Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada. Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna.

Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice. Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod neferecit mor.

Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune "te iubesc"si nu mi-as asuma, in mod rostesc, gandul ca deja stii.

Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata te voi uita.

Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui "imi pare rau", "iarta-ma", "te rog" si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.

Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete. Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima. Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine.
 

De ce-uri fara raspuns

    Sunt multe intrebarile la care caut un raspuns. Atat de multe incat daca vreau sa le scriu sigur voi omite destule. Probabil fac parte din farmecul vietii sau poate eu sunt o persoana care pune prea mult suflet in ceea ce face. De ce nu poate fi totul simplu? De ce atunci cand iubesti cu adevarat trebuie sa traiesti cu teama ca "jumatatea" ta va trece in orice moment de la certitudine la incertitudine? De ce trebuie sa renuntam la persoana de langa noi ca sa aflam ce am pierdut? De ce complicam lucrurile atunci cand putem avea totul? De ce unii oameni promit anumite lucruri si apoi le lasa in ceata? De ce ne simtim singuri in cele mai grele momente? De ce suntem respinsi de cei dragi atunci cand trec prin stari de nervozitate?
     Daca nu as mai investi atatea sentimente in relatia mea, in toate lucrurile pe care le fac, oare ar mai aparea atatea "de ce-uri"? Poate ca da, poate ca nu...Un lucru e sigur, oricat de mult as incerca sa ma schimb si sa fiu nepasatoare, nu pot face asta, asa ca voi continua sa fiu eu, indiferent de cate intrebari fara raspuns sunt "strapunsa".

sâmbătă, 3 septembrie 2011

cam cum stau lucrurile cu inselatul (punct de vedere personal)

    Pentru a construi o relatie solida este nevoie de timp, de foarte multa rabdare, de o comunicare cat se poate de deschisa si de sincera, precum si de dorinta ambilor parteneri de a face compromisuri pentru ca relatia sa fie una bazata pe intelegere, armonie, iubire, fericire etc. Insa, pentru a o strica este nevoie de cateva minute. Putini sunt dispusi sa faca sa dureze o relatie, mai ales acum, cand sentimentele par a fi ascunse foarte bine intr-un sertaras a carui cheie este aruncata. De ce? Pentru ca aceia care pot oferi si primi sentimente pozitive (dragoste, fericire, armonie, placere ...) fie se ghideaza dupa viata anumitor "vedete", fie se ghideaza dupa suferintele celor din jur si merg pe ideea ca daca aceia sufera, e clar ca nu are sens sa investeasca sentimente intr-o relatie, ci trebuie doar sa caute avantajele, vanzandu-si astfel trupurile pentru placeri materiale.
    Cine e vinovat? Cel care insala sau cel care este inselat?
   Ambii parteneri!!! E simplu sa plasezi vina de la unul la altul, probabil e cel mai simplu mod sa termini o relatie in felul acesta...Dar cati parteneri comunica sincer, isi exprima punctele de vedere, sunt dispusi sa accepte sa faca anumite compromisuri, tin cont de partener si de dorintele acestuia? De ce sa recurgem la inselat cand cea mai simpa metoda de a fi fericit alaturi de persoana iubita este sa comunici si sa faci in asa fel incat lucrurile sa fie "perfecte". Nu banii sau frumusetea fizica fac sa functioneze o relatie, ci felul de a fi, a gandi si a simti al celor ce isi doresc o relatie frumoasa.
    Nu trebuie sa ne fie teama sa iubim, trebuie pur si simplu sa iubim fara limite, sa luptam pentru realizarea tuturor planurilor, sa ne dorim sa fie bine.
    Ne ajuta cu ceva cateva minute de tandrete petrecute in compania altei persoane? Cu siguranta nu. De fapt dam dovada de slabiciune, slabiciune care duce la pierderea persoanei iubite si a tuturor lucrurilor frumoase din jurul nostru.
     De ce nu putem fi fericiti, linistiti, indragostiti? De ce nu putem simti mereu fluturi in stomac? E simplu si logic... PENTRU CA NU VREM!!! :( Dar apoi? Care e pretul platit? Singuratatea si tristetea...
    

sâmbătă, 27 noiembrie 2010

revenire...


o revenire tarzie, dar benefica pentru propriul eu, un eu agitat, in cautarea identitatiii pierdute sau inexistente...
a trecut mult timp de cand nu am mai scris...nici eu nu stiu de ce am avut nevoie de o pauza asa mare. poate ca freamatul interior a dus la introvertirea personala...
s-au schimbat multe...dar mai ales s-a schimbat viata mea...mi-am facut noi prieteni, am avut de infruntat multe amintiri, multe sperante care au pierit cu mult timp in urma, iar acum ma tem...ma tem de propriile vise, visuri, sperante...
in toata dezordinea sentimentala, am gasit un prieten...Rocky, un caine istet si cuminte, care stie sa se faca iubit, o fiinta blanda desi pare fioroasa la prima vedere, un prieten care simte cand e inconjurat de tristete, care, la fel ca mine, are nevoie de multa afectiune si liniste, are nevoie de iubire, de oameni fericiti in jurul lui...
revin...
o seara placuta tuturor!
AGD