De multe ori ne este greu să acceptăm realitatea, să acceptăm că visele, visurile, speranţele noastre sunt spulberate treptat de timpul care trece nemilos şi de persoanele care ne înconjoară şi în care, adesea, vedem tot ce e mai bun şi mai frumos. Prin natura noastră, suntem tentaţi să iertăm, să găsim scuze celor care greşesc, să suferim atunci când am putea să spunem stop frământărilor noastre. Am putea alege calea cea mai simplă şi mai uşoară, aceea de a renunţa la lucrurile şi persoanele care ne fac să simţim durerea, tristeţea...Dar de ce nu facem asta, de ce ne complicăm existenţa când de fapt o putem simplifica? Răspunsul este simplu - pentru că noi, oamenii, trăim cu speranţa că va fi bine, că va apărea soarele şi pe strada noastră.
Indiferent de situaţie trebuie să ne asumăm fiecare alegere pe care o facem fiecare cuvânt pe care îl rostim. Trebuie să fim noi înşine, să avem curajul să înfruntăm fiecare gând malefic, fiecare faptă şi, ceea ce este mai important, trebuie să renunţăm la regrete. Noi şi doar noi suntem actorii propriilor vieţi, însă în primul rând, suntem autorii ei. Noi ne alegem genul filmului/ filmelor în care dorim să jucăm şi tot noi suntem aceia care alegem finalul.
Curajul de a fi noi înşine este o calitate rar întâlnită, este un act suprem în funcţie de care ne croim propriul drum. De ce să renunţăm atunci când suntem dezamăgiţi în loc să ne continuăm propriile visuri, să ne lăsăm ghidaţi de propriile speranţe? Speranţele ne menţin sufletul curat, ne fac să ne simţim mai buni, mai încrezători în forţele proprii, ne oferă cele mai frumoase seri - serile în care adormim îmbrăţişaţi de gânduri frumoase, de persoane tandre, fie ele şi imaginare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu