Înclin să cred că este specific românesc să te crezi Dumnezeu pe pământ. Sună exagerat, însă la fiecare pas dau de persoane care consideră că au toate calităţile din lume şi îi discreditează pe ceilalţi. Nu înţeleg de unde atâta frustrare, atâta invidie, atâta ură. Posibil ca toate aceste sentimente negative să fie conduse de un nivel de cunoştinţe destul de scăzut, asta ca să fiu mai indirectă.
Dacă cineva a reuşit să fie recompensat pentru talentul său, pentru anii de muncă pe care i-a petrecut chinuindu-se să exerseze, să studieze, să facă lucrurile pe care le iubesc cu adevărat, este imposibil să nu se găsească o mulţime de indivizi care să îi critice. Dar ce au construit aceşti indivizi de-a lungul anilor? Ce activităţi au avut ei atunci când ceilalţi au muncit să se poată realiza?
Cu toţii citim presa, de cele mai multe ori on-line. Eu sunt destul de selectivă în ceea ce priveşte articolele. Până acum ceva vreme nu acordam importanţă comentariilor pe baza textelor, însă aruncând o privire asupra lor, am constatat că nu există articol fără comentarii negative, de cele mai multe ori obscene. Toţi isteţii îşi bagă obiectul muncii care pe unde pot, jignesc etc. Subiectele pe baza cărora comentează aceste genii ascunse, cu inteligenţa atârnând într-unul dintre buzunarele de la pantaloni, sunt variate şi, fie că au înţeles sau nu au înţeles esenţa articolului, ei comentează. Cum poţi să discriminezi persoane care nu ţi-au făcut nimic? Cum poţi să acuzi pe cineva dacă nu cunoşti cu adevărat subiectul dezbătut? De ce trebuie să înjuri şi să arunci cuvinte grele unor oameni care nu ţi-au făcut nimic rău, nu ţi-au respirat aerul, nu te-au împiedicat să te dezvolţi mental şi profesional ş.a.m.d.? Trăim într-o societate democrată şi putem alege ceea ce dorim să vedem, să citim...
Cu siguranţă este vorba de frustrare. Dar oare câţi ar accepta să conştientizeze că în interiorul lor există această sămânţă care încolţeşte, creşte, dar nu se ofileşte?
Trăim într-o lume plină de răutate, în care moralitatea a apus de foarte multă vreme şi puţini, aproape inexistenţi sunt aceia care mai ţin cont de ea. În ziua de azi, toată lumea vânează pe toată lumea. Responsabilitatea a fost şi ea uitată. Nesimţirea este însă în floare...şi înfloreşte şi se înmulţeşte... Chiar zilele trecute am constatat cât de avizi sunt unii oameni după putere, iar tupeul de care dau dovadă este nelimitat. Cum este posibil să pândeşti fiecare idee a celor din jur (probabil lipsa de activitate, cu toate că respectiva persoană ar trebui să lucreze la proiecte educaţionale, să arate că sistemul de învăţământ va fi adus pe linia de plutire, în loc să piardă vremea pe facebook)? Nu doar că respectiva persoană şi-a însuşit o idee de etică şi moralitate care nu-i aparţinea, ci a păstrat contextul, a transmis-o mai departe, ba mai mult, a mai şi promovat-o pe grupul al cărui administrator ştia că sunt. Dar, această persoană promovează moralitatea...
Şi uite aşa alţii prosperă, în timp ce adevăratele valori nu au loc de frustrarea celor care îi înconjoară!
